Pagina oficiala a scriitorului Adrian Voicu
Unele momente şi personaje sunt parcă anume întâmplate în viaţă pentru a ni le aminti cu drag "la vreun pahar singuratic cu vin sau la vreo sticlă văduvită de bere". Dar numai redate în scris îşi păstrează pulsul şi o parte din savoarea de atunci. Nostalgic? Poate. Totuşi, cui nu-i place să se regăsească în paginile cărţii preferate, să trăiască alături de eroii ei, să participe la aventuri antologice, pline de haz, ce au avut loc într-o parcare din Bucureşti sau în inima continentului negru? Unii le-au trăit, alţii şi-ar dori, puţini le scriu, celelalte sunt pe cale să se întâmple...
Între două decolări Un altfel de jurnal de bord
Mai jucăm ce mai jucăm şi bate cineva la uşă. Boieru, puţin crispat şi cu mâinile în şolduri, stătea să pocnească în cadrul uşii. „Ce-ai păţit, bre?“, făcu Moşu mirat. „Ţi-a întins aia pieile pe matale?“ „Bă, era să mi-o întindă definitiv, bă, tembela dreacu’!“, se agită Boieru intrând înăuntru. „Ia de ne povesteşte!“, zice Moşu închizând uşa după el. „Băi, băieţi“, năvăli Boieru în cameră, „cu ce dracu’ m-aţi pricopsit, bă? Aia era sado-maţochistă, buei! N-am avut nici în viaţa asta, nici în ălea anterioare, parte de aşa ceva!“ „Eh, toate au început, stai liniştit“, râse Moşu. „Ce vorbeşti, mă?“, ridică Boieru dintr-o sprânceană. „Dă-mi şi mie un suc d-ăla, că mi s-a uscat gura la cât am fugit de nebună, zău! Fiţi atenţi aci!“ Îşi aruncă rapid un pahar pe gâtlej şi începe să-i dea cu „înşir-te mărgărite“. „Intră aia în cameră şi bag puţină conversaţie: «Bei ceva?». «Nu, mersi, da’ mă duc puţin până la baie, tu dezbracă-te, între timp!» Mă dau la chiloţi şi-mi apare, mânca-v-aş, cu nişte bikini de piele, cu lanţuri de drujbă pe ea, vreo două perechi de cătuşe şi un fel de bici din care a început să pocnească cum făceam eu când mergeam cu pluguşorul.
Un monografist „Între două decolări“
A fi prozator înseamnă a recunoaşte relaţia de comprehensiune cu romanul-stare de spirit, cu viaţa senzaţiilor, nu neapărat în detrimentul gândurilor. Echilibrul prozei româneşti de astăzi ar fi mai sărac fără motivul fundamental – într-o istorie zbuciumată – al trezirii la obiectivitate şi nu la subiectivitatea de care încearcă să dea dovadă fiecare scriitor în parte.
Prin paginile fluviu scrise de autor se încearcă a se realiza această trezire la realitatea imediată, fără acoperire, fără să contureze cadre, născând pentru cititor un lung şir de interogatorii, de smulgeri din efemer, de programatică aspiraţie spre plenitudinea fiinţei umane.
Dimensiunea de unicitate a cărţii „ÎNTRE DOUĂ DECOLĂRI“, semnată de Adrian Voicu, rezidă prin realitatea istorică şi spirituală a locurilor în care a aterizat şi din care a decolat. Scriitorul munceşte asiduu să construiască imagini mirifice ale spaţiilor în care a ajuns, pentru a-ntregi pe cât este posibil un tablou multicolor, pictat în cuvinte...Citeşte
mai mult »